Posts mit dem Label Eugène Ionesco werden angezeigt. Alle Posts anzeigen
Posts mit dem Label Eugène Ionesco werden angezeigt. Alle Posts anzeigen

Sonntag, 3. Mai 2026

Mein Großvater Ion Dragu, Vichy und Paul Morand

Mein Großvater mütterlicherseits, Ion „Ionel“ Dragu, war nicht nur Offizier und Journalist gewesen, sondern in den 1930er und 1940er-Jahren auch Diplomat. 

Nicolae Dascălu zählt in seinem schmalen Bändchen „Propaganda externă a României Mari (1918–1940)“ (Großrumäniens Auslandspropaganda 1918–1940) die diplomatischen Berufsstationen meines Großvaters im Presseamt des rumänischen Außenministeriums bzw. im Propagandaministerium auf: „Așa cum am mai menționat, majoritatea atașaților de presă au fost licitați, chiar oameni de cultură de mare prestigiu, ca Lucian Blaga şi Aron Cotruș sau experți de talia lui George Boncescu. Ca să nu reamintim și pe lon Dragu, ziarist de profesie, atașat de presă la Varșovia (1929) și apoi la Geneva (1930–1931), subdirector în centrală (1932–1934), director (mai 1935–noiembrie 1936), din nou ataşat de presă la Atena și apoi la Ankara (1936–1939), pentru a ajunge directorul presei în subsecretariatul de stat (februarie–sep-tembrie 1939), secretar general al Ministerului Propagandei Naționale (decembrie 1939–februarie 1940), după care îl regăsim consilier de presă la Paris, ulterior la Vichy.“

„Wie ich bereits erwähnte, wählte man als Presseattachés meistens Externe aus, darunter hochangesehene Persönlichkeiten aus der Kultur wie Lucian Blaga, Aron 
Cotruș oder den Italien-Experten George Boncescu. Ganz zu schweigen vom Berufsjournalisten Ion Dragu, Presseattaché in Warschau (1929), danach in Genf (1930–1931), stellvertretender Pressechef im Außenministerium (1932–1934), Pressechef (Mai 1935–November 1936), erneut Presseattaché, diesmal in Athen und Ankara (1936-1939), schließlich Pressechef im Unterstaatssekretariat für Presse und Propaganda (Februar–September 1939), Generalsekretär des Propagandaministerium (Dezember 1939–Februar 1940) und anschließend wieder Presseattaché in Paris und dann in Vichy.“

Meine Mutter Florica „Rica“ Popa erzählte immer, dass man wegen der häufigen Ortswechsel auch ihre Ausweispapiere manipuliert hätte. Eigentlich sei sie 1921 geboren worden, aber um die Einschulung (ins Gymnasium?) um ein Jahr hinauszuzögern, hätte man in ihrem Pass das Geburtsjahr in 1922 abgeändert. Für einen gut vernetzten Mann wie meinen Großvater, der ja auch seinen eigenen Namen geändert und mit royalem Dispens seine Cousine geheiratet hatte, war das keine große Herausforderung. Das falsche Geburtsdatum begleitete meine Mutter dann ein Leben lang in ihren amtlichen Dokumenten bis zum Totenschein.

Dass rumänische Diplomaten wie mein Großvater auf dem Foto Uniform trugen, war relativ neu. Mein Onkel Jean „Ţuţi“ Dragesco schrieb in seinen unveröffentlichten Memoiren 1988/1989 dazu,  dass der in Uniformen vernarrte rumänische König Carol II. sich an den deutschen Nazis und italienischen Faschisten orientiert hätte und 1939 alle Staatsfunktionäre zwang, in Uniform zur Arbeit zu erscheinen. Die Uniformen und Dienstgrade hätte der König selbst entwickelt. Mein Großvater hätte als Pressechef den Rang eines Colonel bekleidet.

Die Arbeit als Presseattaché und Pressechef war vielseitig. Er betreute ausländische Journalisten und hochrangige Gäste, die in Rumänien arbeiteten oder zu Besuch waren. Sorgte dafür, dass im Ausland über Rumänien berichtet und für Urlaub in Rumänien geworben wurde. Förderte die Veröffentlichung von Zeitungsbeilagen und Büchern im Ausland, die sich rumänischen Themen widmeten. Organisierte Ausstellungen und Konzerttourneen. Unterstützte die Gründung und den Erhalt rumänischer Lehrstühle,  Bibliotheken und Sprachkurse im Ausland. Produzierte Drucksachen für Weltausstellungen und andere Veranstaltungen.

Besonders schwierig war die Situation nach dem Einmarsch der Wehrmacht 1940 in Frankreich. Die rumänische Gesandtschaft zog mit der französischen Regierung von Paris ins „freie Frankreich“ nach Vichy. Und stand so mit im Abseits, denn ob Politik, Medien oder Kultur, alles spielte sich im besetzten  Paris ab oder in den nicht von den Deutschen besetzten regionalen Zentren des Pétain-Regimes wie Clermont-Ferrand, Limoges, Lyon, Marseille, Montpellier, Nizza oder Toulouse, nur nicht in Vichy.

Ana-Maria Stan geht in ihrem Buch „Relațiile franco-române în timpul regimului de la Vichy 1940–1944“ (Die französisch-rumänischen Beziehungen während des Vichy-Regimes 1940–1944) recht ausführlich auf die Arbeit meines Großvaters ein, der das Manko erkannt und die Präsenz rumänischer Kultur- und Presseattachés im „freien Frankreich“ ausgebaut, aber auch die rumänische Interessen im besetzten Paris gefördert hätte. In diesem Kontext kam auch Eugène Ionesco in den Dienst der rumänischen Gesandtschaft in Vichy, wobei Ionesco und mein Großvater beruflich offenbar nicht viel voneinander hielten.

Auch auf der Gegenseite waren Schriftsteller tätig. Mein Großvater hielt etwa Kontakt zu dem Schriftsteller und Kollaborateur Paul Morand, der mit einer Rumänin verheiratet war und 1943 als französischer Botschafter nach Rumänien ging.

Sonntag, 19. April 2026

Ioan Dragu şi Diplomația culturală a României în perioada interbelică

In Lucian Joras Buch „Diplomația culturală a României în perioada interbelică“  über die kulturellen Aktivitäten der rumänischen Außen- und Propagandaministerien im Ausland vor und während des Zweiten Weltkriegs werden neben Schriftstellern wie Eugène Ionesco (Seite 15), Emil Cioran und Mircea Eliade auch Diplomaten wie mein Großvater Ioan Dragu (als Ion Dragu auf den Seiten 109 und 169) erwähnt, der – obwohl Diplomat – dem im Zuge des Zweiten Weltkriegs am 3. Oktober 1939 neu geschaffenen Propagandaministerium unterstand und nicht mehr dem Außenministerium.

Sonntag, 28. März 2021

Ioan Dragu şi Brâncuşi

»DRAGU, Ion, pseudonimul lui lon Drăgescu (5 noiembrie 1889, Constanţa — 19??) — fiul unui ziarist, devenit el însuşi ziarist şi scriitor. Licenţiat în Litere şi Filosofie la Universitatea din Bucureşti. Autor al romanului ,,Moartea Albă - Campania anilor 1916-1918: schiţele unui spectator şi senzaţiile unui exantematic în Moldova” (Bucureşti, Editura I. Brănişteanu, 1918).
 
Intră in diplomaţie şi devine în 1909 ataşat de presă la legaţiile României de la Geneva, Atena, Ankara ş.a. În calitate de secretar de presă in perioada 1930-1933 pe lângă Legaţia României la Geneva, la Societatea Naţiunilor, a fost un colaborator apropiat al lui Nicolae Titulescu şi Constantin Antoniade. Pe Lucian Blaga |-a cunoscut în Elveţia, între cei doi legându-se relaţii de prietenie şi colaborare la convocările de la Liga Naţiunilor, sub coordonarea lui N. Titulescu. Director la Direcţia Presei şi Informaţiilor din Ministerul Afacerilor Străine, urmând lui Eugen Filotti. La 31 octombrie 1936, I. Dragu este „remaniat (pe motivul solidarităţii sale cu Titulescu) / înlocuit cu Raoul Anastasiu şi numit consilier de presă la Ankara şi Atena (având ca ministru plenipotenţiar pe Eugen Filotti). 

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial este trimis în calitate de consilier de presă pe lângă Legaţia Regală a României la Paris, pe lângă Guvernul de la Vichy (înlocuindu-| în 1942 pe Emil Cioran), avându-I ca secretar de presă şi cultural pe Eugen lonescu (în perioada februarie 1943 — ianuarie 1944, la Montpellier — Toulouse — Marseille - Vichy). Ministru plenipotenţiar al Legaţiei Române la Vichy era diplomatul de carieră Constantin Dinu Hiott, licenţiat în Drept, iar şeful Serviciului Presă, era lon Dragu.

Acum relaţia cu Brâncuşi va fi una de înţelegere şi colaborare. 

Rechemat în ţara, lon Dragu preferă să rămână în exil, devenind membru al Ligii Românilor Liberi şi membru fondator al Centrului Român de Cercetări de la Paris. Membru totodată al Asociaţiei Jurnaliştilor Români din străinătate. 

Într-un document al Securităţii se specifica: În anul 1944, fiind rechemat în ţară din Franţa, unde fusese consilier de presă pe lângă Legaţia Română din Vichy, a refuzat să se întoarcă. S-a încadrat în organizaţiile fugarilor români care duc activitate duşmănoasă împotriva RPR./ Are legături de spionaj cu OPRAN MIHAIL./ În caz de identificare, să fie reţinut.” (Dosar UŢ nr. 4.066 la Dir. a Il-a MAI).
(ZAMFIRESCU, Dinu, Cârtiţele Securităţii. Agenţi de influenţă din exilul românesc, Polirom, 2013, Nota 60).

Cum Brâncuşi nu prea scria, Miliţa, mai vechea prietenă a artistului, se interesează despre el prin diplomaţii de la Legaţia României la Paris. Este vorba în primul rând despre consilierul de presă: „Îi datoresc domnului ministru Dragu marea bucurie de a afla că eşti sănătos. Cernătescu ataşatul nostru cultural la Lion, venind în ţara a trecut pe la mine, aducând vestea bună despre dta şi despre sosirea în ţara a ministrului Dragu, care spunea că el te ar fi văzut la Paris. De atunci am căutat să întâlnesc pe ministru, şi am obţinut acest noroc. Suntem fericite eu dna Aretia Tătărescu şi cu Jeana se putem graţie gentileţei estreme a dlui Ministru să-ţi trimetem câteva merinde din ţară.” (scrisoare din »30 martie 1943, Bucureşti”).

Într-o altă scrisoare datată ,,23 decembrie 1943”, Miliţa Petraşcu îl informa pe sculptor că ea şi Areţia Tătărescu „am aflat toţi cu mar bucurie veşti despre dta (...) Domnul Dragu, care ne adus aceste veşti şi care ne dă şi o posibilitate de a-ţi trimite câteva merinde e drăguţ peste seama. Ne-am consfătuit cu Cucoana Aretia şi tot ce îţi trimitem e trecut prin gândul nostru.” Este vorba de ajutorarea sculptorului cu alimente în timp de război când la Paris lipsa acestora din magazine era deja o problemă destul de gravă. Consilierul de presă de la Legaţia României îi duce lui Brâncuşi aceste alimente (bunăoară un sac de mălai etc.), care cu prilejul Crăciunului nimeresc foarte bine.

Pe lângă aceste servicii făcute de diplomatul lon Dragu, s-au păstrat şi câteva documente care reflectă relaţia acestuia cu Brâncuşi. Astfel, printr-o invitaţie dactilografiată nedatată, ,,Le Conseiller de Presse et des Relations Intellectuelles pris la Légation Royale de Roumanie et Madame Jean DRAGU prient Monsieur Brancusi de leur faire I'honneur de prendre part au cock-tail qui aura lieu le samedi 27 Novembre de 17 h 30 à 20 heures, à l'occasion du séjour à Paris de Monsieur et Madame George Georgescu. R.S.V.P. Bal. 16-60 7, rue Newton.”

La 1 ianuarie 1946 Jean Dragu îi adresa sculptorului „călduroase şi sincere urări de anul nou” dimpreună cu ,,Sănătate, voie bună şi pace!” 

 De asemenea, la 31 decembrie 1947, Dragu îşi reînnoia urările ,,pour l'année qui va commencer et mon souvenir fidèle. La Mulţi ani!/ Dragu.”«

200. LEMNY, Doina, VELESCU, Cristian-Robert, Brâncuşi inedit (Însemnări, şi corespondenţă românească), Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004 / 191-192, 297-298

Zenovie Cârlugea: „Constantin Brâncuşi – Oamenii din viaţa lui. Dicţionar monografic“, Tipo Moldova, Ia
şi 2020.

Montag, 6. April 2015

Fundsachen (24): Eugène Ionesco diplomatische Tätigkeit von 1942 bis 1944 in Frankreich

Zwischen 1942 und 1944 hat der Schriftsteller Eugène Ionesco als Presse- und Kulturattaché von Marseille aus für meinen Großvater Ion Dragu aka Ioan Dragu aka Ionel Drăgescu aka Jean Dragu an der Königlich Rumänischen Gesandtschaft im französischen Vichy gearbeitet.

Später schien ihm das eher unangenehm gewesen zu sein. „Eugen Ionescu și-a ascuns episodul diplomatic din carieră“, schreibt Lucian Jora im Jahr 2018 in seiner Analyse „Diplomația culturală a României în perioada interbelică“ (Rumäniens Kulturdiplomatie zwischen den Weltkriegen). „Eugen Ionescu hat sein diplomatisches Intermezzo aus seinem Lebenslauf gestrichen.“

Immerhin belegen die zwei unten abgebildeten diplomatischen Schreiben Ionescos diplomatische Tätigkeit. 

Und Ana-Maria Stan geht in ihrem Buch „Relațiile franco-române în timpul regimului de la Vichy 1940–1944“ (Die französisch-rumänischen Beziehungen während des Vichy-Regimes 1940–1944) recht ausführlich auf dieses „Intermezzo“ ein. Ionesco hätte seine Kollegen an der Gesandtschaft in Vichy nicht sonderlich geschätzt. In einem Brief an Tudor Vianu hätte er sich sehr kritisch geäußert: „Portretul pe care el I-a creionat personalului român de a Vichy este lipsit de orice menajamente. Ionescu nu s-a sfiit să-i caracterizeze pe tofi drept »ignoranți, imbecili și invidioși...«, plângându-se de ignoranța lor culturală și chiar de incompetența lor profesională. Colaboratorii săi direcți din cadrul serviciului de presă, inclusiv șeful acestuia - Ion Dragu, erau văzuți ca niște »animale odioase, palizi ratați«.“

„Das Bild, das er von den rumänischen Boschaftsangehörigen in Vichy zeichnete, war völlig taktlos. Ionescu zögerte nicht, sie alle als »unwissend, dumm und neidisch…« zu bezeichnen und beklagte ihre kulturelle Ignoranz und sogar ihre berufliche Inkompetenz. Seine direkten Mitarbeiter im Pressedienst, darunter dessen Leiter Ion Dragu, wurden als »widerliche Bestien, blasse Versager« angesehen.“
.
Später habe ich Ionesco persönlich kennengelernt, als ich 1984 in meinem Popa-Verlag sein Frühwerk „Das groteske und tragische Leben des Victor Hugo“ auf deutsch veröffentlichte. Er fragte mich während unserer Begegnung auf der Frankfurter Buchmesse auch nach meinem Großvater, der damals aber schon verstorben war. Wenn ich mich recht an entsprechende Erzählungen bei uns daheim erinnere, war mein Großvater auch Taufpate von Ionescos 1944 in Frankreich geborenen Tochter Marie-France.

Ana-Maria Stan greift Ionescos diplomatische Arbeit für meinen Großvater auf und schreibt in der „Transylvanian Review“, Vol. XIV, N° 4, Winter 2005, über „Survie, création, devoir patriotique, collaboration? Le cas d'Eugène Ionesco à Vichy“: „Dans la dernière partie de sa mission, Eugène Ionesco renonça partiellement à ses démarches exclusivement culturelles pour se consacrer à un autre type de projet (…) l'intention de créer une chambre de commerce franco-roumaine {…) Dans les circonstances complexes des premiers mois de 1944 la réalisation de l'initiative des personnalités de Marseille était malheureusement impossible. L'idée était, tout de même, attrayante et Eugène Ionesco ne tarda pas à la communiquer à son chef direct, Ion Dragu, et par la suite même au ministre Dinu Hiott.“